România, peste media UE ca investiţii alocate din PIB în 2016
Rata de investiţii din PIB a României, de 22,7% în 2016, se află peste media Uniunii Europene, de 19,7%, nivelul de investiţii în UE ajungând

România este țara din Uniune cu cea mai mică rată a consumatorilor de medicamente (cu sau fără rețetă). 22,8 % dintre respondenții unui sondaj realizat
Noi date Eurostat confirmă faptul că tot mai mulți dintre cei plecați la muncă în străinătate se stabilesc în țările de destinație.28.400 de români au
Puncte cheie: Analiştii au avut dintotdeauna tentaţia firească de a generaliza, de a extrage observaţii, implicaţii şi consecinţe cu caracter global (sau cel puţin regional)
Uniunea Europeană trebuie să se reformeze pentru a evita scenariul ieşirii Franţei din blocul comunitar, a declarat Emmanuel Macron, candidat centrist și proeuropean la preşedinţia
Ultimele date Eurostat pe doi indicatori privind educația demachiază sistemul românesc de învățământ. România este țara UE cu cea mai mică rată de absolvenți de