ue

Cea mai mare pondere a taxelor şi impozitelor în structura preţului gazelor pentru consumatorii casnici s-a înregistrat în Danemarca (55% din preţ), Olanda (53%), România (47%) şi Suedia (44%), în primul semestru al acestui an, potrivit datelor publicate...
30 noiembrie, 2017
Negociatorii britanici și cei europeni au ajuns la un acord de principiu asupra valorii obligațiilor restante ce trebuie plătite de Londra înainte de trece la negocierile pentru retragerea Marea Britanii din UE – în jurul a 50 de...
29 noiembrie, 2017
Românii au încredere în proporție de 57% în Uniunea Europeană la 10 ani de la aderare, iar 33% nu au deloc încredere în această structură, potrivit unui sondaj realizat de Mercury Research pentru Comisia Europeană. Cercetarea confirmă procentul...
27 noiembrie, 2017
Cel de-al cincilea summit al Parteneriatului Estic, desfășurat vineri la Bruxelles, s-a încheiat cu o declarație finală „de compromis” și de continuare a sprijinului din partea UE pentru cele șase state membre ale Parteneriatului. Declarația, spre deosebire de cea...
26 noiembrie, 2017
Uniunea Europeană )UE) ar putea decide luna viitoare includerea Turciei pe lista neagră a paradisurilor fiscale, fapt care ar încorda şi mai mult tensiunile dintre Ankara şi cel mai mare bloc comercial mondial. Grupul de lucru „Codul de...
23 noiembrie, 2017
Comisia Europeană a început să analizeze cu atenție impactul pe care Brexit îl va avea asupra viitorului buget multianual al Uniunii și vrea să demonstreze statelor membre că trebuie să își mărească în viitorul apropiat contribuțiile pentru că...
23 noiembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: