România plătește partidelor politice una dintre cele mai mari subvenții din UE – raport Expert Forum
Într-un raport publicat vineri, EFOR arată cum plătim una din cele mai mari subvenţii din UE partidelor politice – 37 milioane EUR în 2018 –

Uniunea Europeană (UE) refuză să recunoască suveranitatea Israelului în Platoul Golan şi consideră periculoasă voinţa de a trasa frontiere ”manu militari”, a afirmat în Parlamentul
Ultimul summit în formula 16+1 (China și 11 state membre UE plus cele cinci state din Balcanii de Vest) pare să indice că Beijingul este
Milenialii, generația devenită matură la intrarea în noul mileniu, este cea mai educată generație și opiniile sale sunt modelate de experiențe de viață specifice: recesiunea
Ambasadorii statelor membre la UE au ajuns joi la o ”înțelegere de principiu” privind inițierea negocierilor comerciale cu Statele Unite, anunță Politico, care citează trei
Prima imagine a unei găuri negre realizată vreodată a fost preznetată miercuri, la Comisia Europeană, de către cercetători din cadrul Event Horizon Telescope (EHT), o