ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul Angela Merkel au discutat sâmbătă seara, la Meseberg, Germania, despre conflictele din Ucraina şi din Siria, precum şi despre Iran şi despre gazoductul Nord Stream 2. O întâlnire așteptată cu viu interes...
19 august, 2018
Petro Poroşenko i-a cerut joi lui Vladimir Putin eliberarea deţinuţilor politici ucrainieni aflați în închisorile ruseşti şi în teritoriile ocupate. Solicitarea a fost făcută în timpul unei discuții telefonice purtate de cei doi șefi de stat pe marginea implementării...
21 iunie, 2018
 Puncte cheie: Ucraina este în an preelectoral, pentru prezidenţialele şi parlamentarele din 2019, care vor marca intrarea mai marelui nostru vecin de la nord şi est într-o nouă etapă a complicatei şi confuzei sale tranziţii; Ceea ce se...
31 mai, 2018
UPDATE. Potrivit The Guardian, Arkadi Babcenko a apărut, viu și nevătămat, la o conferință de presă organizată de poliția ucraineană la aproape jumătate de zi după ce s-a anunțat presupusa crimă. Potrivit relatărilor publicației engleze, jurnalistul și-a înscenat...
30 mai, 2018
Hackeri ruși au infectat cu un virus foarte sofisticat cel puțin 500.000 de rutere și dispozitive de stocare din 54 de țări, a anunțat miercuri compania Cisco Systems Inc. Cele mai multe atacuri au fost înregistrate în Ucraina,...
23 mai, 2018
Un număr de 11 companii şi-au exprimat interesul pentru a transporta gaze naturale din România în Ucraina prin conducta Trans-Balkan, a anunţat vineri compania Ukrtransgaz, operatorul reţelei de gazoducte din Ucraina, la finalul procedurii de evaluare a cererii...
21 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: