BET, la noi maxime istorice. Contextul regional și performerii bursei din 2025
Bursa de Valori București (BVB) a început ultimul trimestru al anului cu maxime istorice, bifând până la finalul ședinței de luni 8 zile consecutive de

SUA au anunțat preluarea unei participații de 10% la compania minieră canadiană Trilogy Metals, parte a unei investiții de 35,6 milioane dolari pentru a dezvolta
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat 216 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2025, marcând o creștere de 8,5%
Imigrația în Danemarca a crescut masiv prețul locuințelor la nivel de municipii, fiind responsabilă pentru 62% din creșterea din 1999 încoace, conform unui studiu cvasi-experimental
Premiul Nobel pentru Fizică pe 2025 le-a fost acordat, marți, cercetătorilor John Clarke, Michel H. Devoret şi John M. Martinis „pentru descoperirea tunelării cuantice macroscopice
Comenzile industriale germane au scăzut în august, înregistrând o diminuare de 0,8% față de luna precedentă, ajustată sezonier și în funcție de numărul de zile