Postare pe Twitter X

Retragerea a aproximativ 3.000 de militari americani atât din România cât și din alte 3 țări – Bulgaria, Ungaria și Slovacia – este departe de a fi cel mai sumbru scenariu pentru Europa, apreciază experții Atlantic Council. „De...
31 octombrie, 2025
Patru angajați ai ANAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti sunt cercetați de DNA într-un dosar de corupție, unul dintre ei fiind reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, iar ceilalți trei fiind plasaţi...
31 octombrie, 2025
Confederația Patronală Concordia a anunțat, vineri, numirea lui Paul Aparaschivei (foto) în funcția de Director Executiv, începând cu data de 1 noiembrie 2025. Conform Concordia, decizia marchează o nouă etapă în dezvoltarea organizației, orientată către consolidare operațională și...
31 octombrie, 2025
Un nou acord de liberalizare a schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Ucraina a intrat în vigoare miercuri, dar Polonia, Ungaria și Slovacia refuză să se conformeze, păstrând restricțiile protecționiste asupra importurilor, în special cele de produse alimentare....
31 octombrie, 2025
Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că, pentru prima dată în acest an, costul de finanţare al statului pe termen lung în lei (10 ani) a scăzut sub 7%, cel mai mic cost de împrumut de anul acesta. Reprezentanţii...
31 octombrie, 2025
Nicuşor Dan a semnat vineri decretul de numire a diplomatului Marius – Gabriel Lazurca (foto) în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională. Acesta va continua să conducă Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din...
31 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: