Guvernul își va asuma răspunderea luni seara pe cele 5 legi aprobate din pachetul 2
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, luni, de la ora 19:00, pe cinci proiecte cuprinse în cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă.

Toate măsurile de reformă prin care guvernul actual ”dă țara peste cap” (pe bună dreptate, că țara asta chiar trebuie dată peste cap) se vor
Pe agenda discuțiilor ce vor fi purtate luni de președintele Nicușor Dan și șefa Comisiei Europene se află subiecte legate de apărarea europeană, deficitul bugetar
După cinci ore de discuții în care nu au reuși să ajungă la un consens privind reforma administrației publice locale, liderii coaliției de guvernare au
Miniștrii apărării din Uniunea Europeană au convenit în mod nominal să trimită instructori militari în Ucraina după o ipotetică încetare a ostilităților cu Rusia, a
Republica Moldova reprezintă un exemplu pentru Europa și pentru lumea întreagă prin modul în care apără democrația, a declarat președintele României, Nicușor Dan, la Chișinău,