Postare pe Twitter X

Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului 2027.Ungaria a declarat că va contesta decizia la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE). MIniștrii Energiei din statele UE au luat decizia în...
26 ianuarie, 2026
Departamentul de Război de la Washington a dat publicității, la sfârșitul săptămânii trecute, Strategia de Apărare Națională a SUA pentru 2026.Documentul prevede 4 direcții de acțiune strategică: apărarea teritoriului american, descurajarea Chinei în regiunea Indo-Pacific prin forță, nu...
26 ianuarie, 2026
Aproximativ 43,2% dintre români consideră că „statele membre UE ar trebui să păstreze toate atribuțiile în materie de securitate și apărare pentru protejarea cetățenilor în cazul unor agresiuni militare”, arată ultimul barometru INSCOP. Procentul celor care vor ca UE...
26 ianuarie, 2026
TikTok a continuat să domine piața americană în 2025. Aplicația, deținută de ByteDance, cu sediul în Beijing, a fost a doua cea mai descărcată aplicație din App Store-ul Apple și Google Play Store din SUA anul trecut, conform...
26 ianuarie, 2026
Premierul a avut luni dimineaţa, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de lucru cu preşedintele Nicuşor Dan. Discuţiile au fost axate în principal pe legea bugetului de stat și pregătirea vizitei în Germania pe care premierul urmează să o...
26 ianuarie, 2026
Grupul de armament Rheinmetall și producătorul de sateliți OHB sunt în negocieri pentru a lansa o ofertă comună de construire a unui serviciu echivalent cu serviciul de internet Starlink al lui Elon Musk pentru forțele armate germane. Discuțiile...
26 ianuarie, 2026

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: