Președinta CCR, despre motivele anulării alegerilor prezidenţiale
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, susţine că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza

Aproape un miliard de dolari au fost pariați la bursă pe scăderea prețului petrolului – cu doar câteva minute înainte ca SUA să anunțe încheierea
Premierul Ilie Bolojan a mers miercuri seară la sediul PNL București, unde i-a anunțat pe liberali că nu-și va da demisia din fruntea Guvernului, a
Prețurile petrolului au stagnat în primele ore ale zilei de joi pe bursele din Asia, semnalând speranțele pentru un progres diplomatic între Washington și Teheran,
Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din România, și-a anunţat oficial, joi, intenţia de a derula o Ofertă Publică Iniţială (IPO) şi de
Cel puțin 14 persoane au fost ucise în noaptea de miercuri spre joi în Ucraina în atacuri lansate de forțele ruse, între care șapte în