Kristalina Georgieva, confirmată pentru al 2-lea mandat de director general al FMI
Kristalina Georgieva va avea un al doilea mandat la conducerea FMI, după ce Consiliul de administraţie al Fondului a decis vineri, „prin consens”, ca aceasta

Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu, după anunțarea unui atac iminent al Iranului asupra Israelului. Vineri noaptea, Israelul și mişcarea islamistă libaneză Hezbollah au lansat mai
OPEC a confirmat în raportul lunar previziunile sale privind cererea mondială de petrol pentru anii 2024 și 2025. Din datele acestui raport, se estimează că
Bugetul pentru 2024 al CFR Marfă SA, aprobat în ședința de joi a Guvernului, prevede cheltuieli totale de 1,209 miliarde, dintre care 442,029 milioane lei
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a declarat vineri, citat de Agerpres, că o fabrică de pulberi va fi construită în România în
Fostul ministru al Justiției (între 2004 și 2007) Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului rutier din