Postare pe Twitter X

Marile companii petroliere din Europa, care au mari birouri de trading și-au maximizat profiturile din tranzacții speculative cu până la 4,75 miliarde de dolari în primul trimestru din 2026 față de sfârșitul anului trecut, pe fondul unei volatilități...
12 mai, 2026
Operatorii invitaţi să participe la negocieri pentru încheierea de contracte în cadrul Programului SAFE au fost aprobaţi în cadrul CSAT, a anunțat Ministerul Apărării. Documentaţiile vor fi evaluate de comisiile nominalizate şi experţii cooptaţi din cadrul structurilor MApN,...
12 mai, 2026
Negociatorii UE au convenit marți asupra unor reguli care să faciliteze sprijinirea producției de medicamente critice din fonduri publice și să reducă dependența de importuri a blocului comunitar, relatează Reuters. Reprezentanții Parlamentului European și ai statelor membre ale...
12 mai, 2026
Consultările oficiale pentru formarea viitorului executiv, cu toate partidele parlamentare, vor începe joi 14 mai sau luni(18 mai), a anunțat președintele Nicușor Dan. Acesta a explicat că nu vrea să facă experiențe cu România și că le va...
12 mai, 2026
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marți că nu s-a schimbat nimic în orientarea strategică a României, nici în relaţia cu Uniunea Europeană, nici în relaţia cu NATO, nici în relaţia cu SUA. Despre mesajul transmis de Ziua Europei,...
12 mai, 2026
Consilierul prezidențial Radu Burnete a vorbit despre evoluția sectorului IT&C în mediul economic și politic actual și impactul tehnologiei AI în economie, la summitul internațional ANIS. „Tehnologia AI schimbă paradigma fiindcă poți redesena sisteme, compania, administrația”, a spus...
12 mai, 2026

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: