Paul al României, pus sub control judiciar în așteptarea deciziei privind extrădarea din Franța
Secţia Curţii de Apel din Paris a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi

Statele Unite vor încerca să forțeze Uniunea Europeană să aleagă între SUA și China în privința comerțului, potrivit unor note de informare transmise miniștrilor și
Giorgia Meloni este așteptată joi, la Casa Albă, pentru o întâlnire cu președintele american, Donald Trump. Șefa Guvernului italian încercă să atenueze tensiunile legate de
Media randamentelor dividendelor propuse a fi acordate în acest an de companiile incluse în indicele compozit BETPlus, al celor mai mari 40 de companii listate
Comisia Europeană a lansat, miercuri, patru noi cereri de propuneri în valoare de 140 de milioane de euro, în cadrul Programului Europa digitală, pentru stimularea
Oficialii europeni au renunțat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate rusești în următoarele lor pachete de sancțiuni, din cauza