Bucureşti: Energia termică se scumpește cu 37%, de la 1 august
Apa caldă și încălzirea se vor scumpi cu circa 37%, de la 1 august, în București, potrivit unei hotărâri luate miercuri de Consiliul General al

După oprirea hemoragiei banilor din buget, Guvernul pare că întârzie să ia măsurile de întremare a economiei, de relansare reală.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi a fost trimisă în judecată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru presupuse acte de corupţie,
”În anii următori, se va putea lua în consideraţie problema revizuirii TVA şi ulterior a cotei unice, având în vedere competiţia fiscală regională extrem de dură, dar aceasta nu este o viziune care se poate materializa în anul 2011″, se mai arată în strategia fiscală elaborată de guvern.
Guvernul discută posibilitatea reducerii accizelor aplicate carburanţilor, pentru scăderea preţului acestora, însă măsura este privită cu scepticism de analiştii economici consultaţi de cursdeguvernare.ro. ”În contextul
Fondul Monetar Internaţional identifică, printre riscurile la adresa economiei româneşti, tensiunile politice interne, dar şi creşterea preţurilor energiei şi alimentelor la nivel european, într-un raport