tva la incasare

Guvernul a aprobat a două rectificare bugetară și ultima din acest an, deficitul bugetar a fost menținut la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB, ca urmare a...
17 noiembrie, 2022
2018 a început cu un nou set de reguli privind plata TVA, prin intrarea în vigoare a mecanismului TVA split. Chiar dacă acesta vizează doar companiile aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, în realitate,...
17 ianuarie, 2018
Avem deja 2 ani de când guvernul conduce, cu o majoritate foarte confortabilă, destinul țării. Doi ani de relativă stabilitate financiară, în care deficitul a fost ținut în limite decente, statul s-a finanțat mai ușor și mai ieftin,...
1 iunie, 2014
Ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, a declarat miercuri, într-o emisiune RTV, că sistemul de plată a TVA la 90 de zile de la data emiterii facturilor, în cazul facturilor neîncasate, ar putea să devină opţional, de la 1...
3 octombrie, 2013
Plata TVA la încasare ar putea deveni opțională din al doilea semetru al acestui an – afirmă ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, într-un interviu acordat pentru AGERPRES. ”Există foarte multe scrisori din partea diferitelor categorii de comercianţi sau contribuabili...
2 iunie, 2013
Varianta prin care contribuabilul trebuie să aibă posibilitatea de a opta pentru plata TVA la încasare trebuie să fie specificată în Codul Fiscal, aşa cum prevede şi legislaţia europeană, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Dan Schwartz...
27 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: