4 milioane de euro, bugetul ANT pentru promovarea turistică a României
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va aloca în acest an aproape 4 milioane euro, din fonduri europen,e pentru publicitatea outdoor şi pentru participarea la târgurile

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2015 au însumat 498,4 mii, în creştere cu 17,1% faţă de cele din luna ianuarie
Autorităţile locale ar putea prelua de la ANT activitatea de clasificare a hotelurilor, autorizarea plajelor, emiterea brevetelor de turism şi omologarea pârtiilor de schi, potrivit
Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică două proiecte de hotărâre prin care încearcă din nou să preia controlul asupra privatizărilor din energie. Unul dintre
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în anul 2013 a fost de 1.714 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în
Peste 22 de milioane de nopți (2,9%) au fost petrecute în plus în vara lui 2013, comparativ cu 2012, în hoteluri și capacități de cazare