troica

Curtea Europeană de Justiție a admis principiul că cetățenii europeni au dreptul să dea în judecată Troica (FMI, BCE și Comisia Europeană) dacă consideră că drepturile lor fundamentale au fost încălcate în urma adoptării unor măsuri de austeritate,...
21 septembrie, 2016
E despre ceea ce va trebui, la un moment dat (și într-un fel pe care acum nu-l putem anticipa), să plătim. Mâine (marți, 14), înainte de-a avea vreme să se odihnească și să se calmeze după negocierile cu...
13 iulie, 2015
Dincolo de discuțiile mai mult sau mai puțin cu caracter emoțional sau ideologic, dezbaterile privind criza din Grecia au evitat cu grație cifrele seci care au generat disputa dintre troica UE-FMI-BCE și autoritățile de la Atena. Potrivit estimărilor...
7 iulie, 2015
Situaţia se precipită pentru Grecia, care trebuie să plătească, vineri, 300 de milioane de euro, o tranşă din datoria către FMI. Unii miniştri greci au lăsat să se înţeleagă că Atena nu ar putea să achite această datorie....
2 iunie, 2015
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că, după 4 zile de negocieri cu troica creditorilor, părţile au ajuns la un acord ”de principiu” asupra bugetului de stat pe 2015, care ar urma să se închidă cu un deficit...
9 decembrie, 2014
Grecia a încheiat marţi, după şase luni de negocieri foarte dificile, un acord cu troica creditorilor. Acordul permite deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi răscumpărarea în luna mai a unor obligaţiuni de aproape 10 miliarde de euro....
18 martie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: