transnistria

Preşedintele Rusiei şi unul dintre vicepremieri, Dmitri Rogozin, au vizitat vineri, Crimeea şi, respectiv, Transnistria. Vizitele au loc de Ziua Victoriei – când este aniversată victoria asupra Germanizi naziste în cel de-al doilea război mondial, celebrată în Rusia...
9 mai, 2014
Puncte cheie: Criza Estului Europei este departe de a se fi încheiat, odată cu acordul cvadripartit de la Geneva asupra Ucrainei (cu rezultate deocamdată incerte), din 17 aprilie a.c.; Rusia va continua să utilizeze pârghia comunităţilor rusofonepentru a...
21 aprilie, 2014
Îngrijorările Occidentului referitoare la graniţa de est a Uniunii cresc, iar analiştii vorbesc de o posibilă extindere a ambiţiilor imperialiste ale Rusiei în Odesa şi Transnistria, după declaraţiile făcute joi de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul unei sesiuni...
17 aprilie, 2014
Deputaţii Sovietului Suprem din Transnistria, republica separatistă din Republica Moldova, au votat miercuri, în unanimitate, să trimită Dumei ruse şi preşedintelui Vladimir Putin o cerere pentru ca Federaţia să recunoască independenţa regiunii de pe malul estic al Nistrului,...
16 aprilie, 2014
Angela Merkel i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să nu destabilizeze Republica Moldova, a spus purtătorul de cuvânt al cancelarului german, care a anunţat că cei doi lideri au avut duminică o conversaţie telefonică. Avertismentul liderului de la...
24 martie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că, după Crimeea, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, ar putea ţinti spre Transnistria, Odessa şi, mai ales, spre gurile Dumării. Şeful statului a reamintit o declaraţie mai veche a sa: „Marea Neagră...
22 martie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: