traian basescu

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că are programată săptămâna viitoare o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe teme de politică externă, în care prim-ministrul şi-a făcut o viziune diferită faţă de cea a şefului statului. „Săptămâna...
11 mai, 2012
Aflat la Bruxelles pentru discuţii cu oficialii europeni, premierul Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti dacă la următorul Consiliu European extraordinar, programat pentru 23 mai, va participa el sau preşedintele Băsescu. „Ştiu de Consiliu. Ştiţi foarte bine...
10 mai, 2012
Foştii miniştri de Externe, Cristian Diaconescu, şi Finanţe, Bogdan Drăgoi, au fost numiţi consilieri prezidenţiali, prin doup decrete semnate miercuri de şeful statului, Traian Băsescu. ”Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 09 mai a.c., Decretul pentru numirea...
9 mai, 2012
Doar candidaţii care vor primi cele mai multe voturi în colegiile uninominale vor deveni parlamentari, potrivit proiectului de lege iniţiat de USL şi adoptat, marţi de Senat, ca primă cameră sesizată. Proiectul legii ”uninominalului pur” îi are ca...
8 mai, 2012
Nu, nu există nicio diferenţă între programul de guvernare al lui Victor Ponta şi cel al lui MR Ungureanu – raţiunea schimbării gărzii de la Victoria este una sută la sută politică. Explicaţiile sunt multe şi se grăbesc...
8 mai, 2012
Președintele Traian Băsescu și-a declarat, duminică, susținerea pentru recuperarea salariilor bugetarilor, susținând că aceasta conduce la scăderea deficitelor structurale la pensii și sănătate, însă a recunoscut că majorarea salarială poate conduce la o mărire a deficitului bugetar de...
6 mai, 2012

„Copiloţii” şi miza pilotului

Nu, nu există nicio diferenţă între programul de guvernare al lui Victor Ponta şi cel al lui MR Ungureanu – raţiunea schimbării gărzii de la

„Copiloţii” şi miza pilotului

Nu, nu există nicio diferenţă între programul de guvernare al lui Victor Ponta şi cel al lui MR Ungureanu – raţiunea schimbării gărzii de la

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: