Numărul victimelor înregistrate ale traficului de persoane din UE, din nou în urcare
Rata medie a victimelor traficului cu persoane înregistrate în statele UE a fost de 16 la un milion de locuitori, în 2021, iar România, cu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru că a predat României un bărbat, în pofida riscului unor eventuale rele condiţii de
Poliţia britanică a descoperit opt românce – care purtau ”scuturi faciale” şi măşti – într-o descindere într-un bordel în sud-estul Angliei, pe ai cărui pereţi
Aproape toți procurorii DIICOT participă miercuri dimineață la o operațiune amplă declanșată pentru destructurarea unor grupări infracţionale de criminalitate organizată implicate în trafic de droguri
România nu îndeplineşte în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, astfel încât se află pentru al doilea an pe lista de supraveghere a
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat marți că a solicitat Inspecției Judiciare verificarea tuturor dosarelor de trafic de minori anchetate de Direcția de Investigare
Un şofer de TIR din Turcia, care transporta ață către o firmă din Germania, a fost reţinut pentru trafic de migranţi şi dare de mită,
România este țara membră a UE din care provin cele mai multe victime ale traficului de persoane, în perioada 2008-2010, însă nu a transpus în