Brexit / Cele 7 principii de negociere propuse Uniunii de Theresa May
Scrisoarea remisă miercuri de ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care Londra a invocat Articolul 50 din

Camera Lorzilor a fost nevoită, luni, să renunțe la tentativele de a introduce amendamente, adoptate inițial săptămâna trecută, la legea care permite activarea Articolului 50
Președintele Donald Trump a primit vineri primul lider străin invitat în mandatul său la Casa Albă- Theresa May, premierul Marii Britanii. Vizita a fost un
Guvernul britanic este acuzat că a ascuns existența unui test ratat cu rachetă nucleară – o rachetă nucleară nearmată s-a îndreptat din greşeală spre Statele Unite,
Indicii marilor burse europene sunt în scădere marţi după amiază, iar indicii futures ai bursei americane prevăd de asemenea scăderea, după ce primul ministru al
Acordul final cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi supus la vot în parlamentul de la Londra, a anunțat marți premierul