FBI: China și furtul tehnologic – cea mai mare amenințare la adresa SUA
China este amenințarea numărul unu la adresa Statelor Unite ale Americii, întrucât aceasta încearcă prin orice mijloace să obțină tehnologie de vârf americană, potrivit șefului

Doar 1% dintre întreprinderile active în România în industria agro-alimentară folosesc roboți industriali – față de media europeană de 7%, cu performerii săi: Suedia 31%,
Poliția Metropolitană din Londra va instala un sistem de recunoaștere facială în timp real, în pofida avertismentelor privind încălcarea dreptului la viaţa privată, scrie BBC.
Un economist trăitor în anul 1970 nu ar fi avut vreun motiv să se îngrijoreze de limitarea resurselor naturale (apă, aer, resurse energetice, minerale, lemn,
Implementarea noilor tehnologii ar putea aduce o creștere exponențială a afacerilor din industria locală, care nu a îmbrățișat încă digitalizarea ca parte integrantă a strategiei
Veniturile companiilor deschise adoptării de noi tehnologii cresc într-un ritm dublu față de cele ale organizațiilor mai conservatoare din punct de vedere al inovației, reiese