Oficialii BCE, îngrijorați de efectele aprecierii euro față de dolar
La doar câteva săptămâni după ce președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a salutat un „moment global al euro” și a declarat că moneda unică

Indicii burselor europene au înregistrat mari scăderi, de peste 2% la Frankfurt și Paris și de 1,6% la Londra, după ce Banca Centrală Europeană (BCE)
Euro se menține pe tendința de depreciere substanțială declanșată săptămâna trecută, ajungând luni dimineață la un nou maxim al ultimelor trei luni, de 4,7536 de
Cursul de echilibru leu/euro, pe baza fundamentelor economiei locale și în relație cu evoluția schimburilor comerciale cu alte state, ar trebui să fie cu 10%
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de crimă Organizată și Terorism (DIICOT) a declanșat joi dimineață percheziții în București și mai multe județe din țară pentru