Suedia îi obligă pe părinți să-și trimită copiii la școală, inclusiv pe cei cu boli cronice
Suedia obligă părinții să își trimită copiii la școală – inclusiv pe cei vulnerabili în fața Covid-19, din cauza unor boli cronice – ca parte

După relaxarea măsurilor de prevenire a pandemiei, autoritățile naționale au declanșat pe tot globul marea operațiune a testării pe scară largă, pentru depistarea anticorpilor la
Suedia recunoaşte că a eşuat în protecția bătrânilor de coronavirusul COVID-19 și, dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate de la începutul epidemiei, aproape jumătate
Suedia ar putea fi un model de o nouă normalitate pentru statele din întreaga lume care încep să ridice treptat restricțiile, spune Organizația Mondială a
Suedia încearcă să profite astfel de costurile de împrumut reduse până la minime istorice și studiază oportunitatea de a emite titluri de stat cu scadența
Puncte cheie: Alegerile din Suedia au confirmat tendințele politice europene din ultimii ani, cu scăderea partidelor mari tradiționale, de centru-stânga și centru-dreapta, și creșterea partidelor