Politica monetară – medicament sau drog? (II)
Continuăm analiza efectelor unei politici monetare laxe – caracterizate printr-o rată real-negativă a dobânzii – întorcându-ne atenţia asupra echilibrului extern. Pentru ţările europene acest echilibru

SUA vor pierde locul de primă putere mondială şi vor fi depăşite de China în 2016, apoi de India, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru
Dezbaterea contemporană privind rolul politicii monetare în combaterea şi depăşirea crizei economice şi financiare este puternic influenţată de lumea anglo-saxonă, care produce circa 90 la
Preşedintele Barack Obama a fost reales în funcţie, pentru un al doilea mandat, învingându-l pe oponentul său republican Mitt Romney, relatează BBC. Primul preşedinte american
Suprataxarea bogaţilor, creşterea impozitelor şi a asistenţei sociale nu sunt soluţii pentru că nu reduc inegalităţile şi afectează economiile. Mai degrabă este nevoie de o
Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume, reuniţi la Tokio în cadrul adunării anuale a Fondului Monetar Internaţional, au adoptat sâmbătă o