sua

Ungaria ar  putea pierde scutirea de viză de care beneficiază SUA, din cauza unei fraude ce a permis titularilor de paşapoarte ungare să intre în Statele Unite sub identităţi false, scrie The Washington Post. Potrivit unui document al...
12 mai, 2018
Decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul va afecta pe termen lung relaţiile dintre Washington şi Berlin, a declarat Heiko Maas (foto), ministrul german de Externe, în cadrul unui interviu...
12 mai, 2018
Preşedintele SUA Donald Trump îl nominalizează pe Gordon Sondland (foto), şeful Provenance Hotels şi important donator republican, la funcția de ambasador la UE al Statelor Unite, scrie Politico. Gordon Sondland este fondator și director executiv al Provenance Hotels,...
11 mai, 2018
Pentru menținerea acordului nuclear, Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie clară şi să garanteze că interesele Iranului nu vor fi încălcate, i-a solicitat preşedintele iranian, Hassan Rouhani, cancelarului german Angela Merkel. Cei doi au avut joi o...
11 mai, 2018
„Europa trebuie să își ia destinul în propriile mâini”, a declarat Angela Mergel joi, în timpul discursului susținut cu ocazia decernării premiului Charlemagne. „Aceasta este sarcina viitorului. Europa nu se mai poate baza pe ajutorul SUA pentru a...
10 mai, 2018
Ambasadorul Hans Klemm a declarat marți că este îngrijorat de unele dintre modificările propuse la codurile penale, pentru că ele ar putea face imposibilă colaborarea României cu SUA, în domeniul justiției. Hans Klemm, ambasadorul SUA în România: Vrem...
9 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: