SUA și Rusia reiau luni negocierile privind controlul armamentelor nucleare
SUA şi Rusia reiau luni, la Viena, negocierile privitoare la controlul armamentelor, însă acestea par ameninţate încă de la început de insistenţa Washingtonului ca în

Guvernele europene colaborează cu SUA în privința unui plan de restructurare a Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat pentru Reuters un înalt oficial european din
Retragerea SUA de la negocierile cu UE privind taxarea giganților digitali este ”o provocare”, iar Franța va aplica acestora propriile taxe indiferent de amenințările formulate
Președintele Andrzej Duda a primit invitația de a vizita Casa Albă pe data de 24 iunie, cu 4 zile înaintea scrutinului prezidențial din Polonia. Anunțul
Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a decis să retragă Statele Unite de la negocierile cu oficialii Uniunii Europene referitore la taxarea servicilor digitale, după ce
Președintele Statelor Unite a decis că pauza impusă de coronavirus trebuie să se încheie și va începe în curând să primească oaspeți străini la Casa