Credite și debite: când riscurile chiar se materializează
Dacă se urmărește evoluția în timp a creditelor acordate și cum au crescut sumele restante la rambursarea acestor credite, se poate observa o majorare continuă

Investiţiile în achiziţii de proprietăţi imobiliare în Europa Centrală şi de Est au crescut anul trecut, faţă de 2012, cu 31%, la peste 10 miliarde
Rata şomajului în rândul tinerilor este inacceptabil de mare în România, de aproximativ 25 la sută, iar la nivel european, 7,5 milioane de tineri nu
Organismul european de supravehghere a veridigității statisticilor (ESGAB) are „îndoieli” în privinţa voinţei României, Poloniei şi Danemarcei de a implementa codul de bune practici pe
Statisticile încă nu s-au hotărât: 2,5 până 3 milioane de români muncesc, trăiesc, consumă, fac copii și planuri de viitor în afara României.
Dar acești oameni au o importanţă aparte, după calităţile atribuite de sociologi: putere de muncă, mentalitate de luptători, își asumă riscuri, orientați către viitor, mulţi cu aptitudini antreprenoriale. România contează pe întorcerea lor, sau va apela la forţă de muncă străină?