sri

Senatul a adoptat, vineri, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică, proiect care fusese aprobat de guvern în luna aprilie în urma unei decizii a CSAT cu privire la...
19 decembrie, 2014
George Maior, care conduce de opt ani Serviciul Român de Informaţii, a declarat, vineri, la Timişoara, că-şi va prezenta demisia în faţa noului şef de stat, pentru ca acesta să „aprecieze” activitatea sa în fruntea serviciului. „Cred că...
3 octombrie, 2014
”Entităţi statale” din România sunt vizate de un nou atac cibernetic de anvergură, a declarat joi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava. Purtătorul de cuvânt al SRI a precizat că atacul are ca sursă grupări...
7 august, 2014
Directorul SRI, George Maior, a declarat luni că există “o oarecare tensiune” între ofițerii de informații și beneficiarii analizelor SRI din zona politică, transmite Agerpres. “Întotdeauna este loc de mai eficient, dar vreau să spun că, din perspectiva...
28 iulie, 2014
Şeful SRI, George Maior, a declarat, marţi, la Parlament, că a existat o informare a preşedintelui Traian Băsescu privind activităţile clanului Bercea în octombrie 2009, care nu conţinea informaţii vizând legăturile dintre interlopul Sandu Anghel (zis Bercea Mondial)...
24 iunie, 2014
Directorul SRI, George Maior, a fost distins de către preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, ceremonia de acordare fiind găzduită, joi, de către ambasadorul francez la Bucureşti, Philippe Gustin, informează...
18 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: