Două treimi dintre femeile din România își doresc propria afacere, dar numai 10 % cred că pot reuși
Două treimi dintre femeile din România (67%) visează să aibă propria afacere, dar numai 10% au încredere că își pot pune în practică planul, conform

Aproximativ 72,2% dintre managerii de firme care au participat la un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR)
Un sondaj publicat luni de cotidianul Bild arată că formațiunea extremistă Alternativa pentru Germania (AfD), islamofobă și anti-UE, se află pe locul doi în preferințele
Românii au încredere în proporție de 57% în Uniunea Europeană la 10 ani de la aderare, iar 33% nu au deloc încredere în această structură,
Majoritatea medicilor rezidenţi români sunt nemulţumiţi de calitatea cursurilor teoretice, de calitatea stagiilor practice, precum şi de relaţia cu medicii coordonatori, potrivit conform unui studiu
Premierul Tudose a făcut luni seara câteva declarații – mai mult decât surprinzătoare – pentru modul în care funcționează relația dintre PSD și guvern. Mihai