Doar 62% din români sunt de acord ca țara lor să sprijine Ucraina în război – sondaj IRES
Aproape două treimi din români (62%) declară că își doresc sprijinirea Ucrainei de către țara lor, în timp ce 36% nu sunt de acord cu acest

37 de miliarde de euro fonduri europene nerambursabile pentru dotarea spitalelor, sprijinirea micilor întreprinzători și a tuturor sectoarelor economie vulnerabile. Rezervă comună de echipamente medicale.
Confederația Patronală Concordia a lansat sâmbătă un apel către toate companiile membre ”care nu au probleme de cashflow să își plătească furnizorii cu celeritate și
Mâncare gratuită, consultaţii psihologice, cursuri de limbi străine sau de yoga online pe gratis – mii de polonezi s-au lansat în iniţiative de întrajutorare –
Papa Francisc şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului au cerut sâmbătă, printr-o declarație comună semnată în cursul vizitei suveranului pntif la Rabat, ca Ierusalimul
Condiţionarea alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept este justificată, a declarat comisarul european Corina Creţu, într-un interviu pentru Euronews, adăugând că Uniunea Europeană