solicitari

Federația Concordia a transmis miercuri o scrisoare – deschisă adresată Guvernului, în care sunt enumerate măsurile considerate de patronatele membre ca fiind prioritare pentru mai multe domenii, în opiniaurmătoarea etapă. Redăm integral solicitările Concordia: 1. Stabilitate și predictibilitate...
27 noiembrie, 2019
Fondul Național de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a decis „suplimentarea numărului de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză și extinderea programului de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică”, pentru a face față...
11 mai, 2017
Asociaţia Ad Astra, a cercetătorilor români din întreaga lume, i-a trimis ministrului Educației, Adrian Curaj, o listă de solicitări pe care membrii organizației le consideră necesare pentru creşterea capacităţii cercetării-dezvoltării și a transparenței atât de clamate de Guvernul...
8 decembrie, 2015
Patronatul Serviciilor Private din România solicită, prin intermediul unui comunicat emis luni, amânarea creșterii salariului minim până la data la care, pe parcursul execuției bugetare 2016, se vor realiza veniturile bugetare care să acopere această creștere. Față de...
7 decembrie, 2015
La finalul a luni de zile de ofensivă diplomatică, premierul David Cameron prezintă public, marţi, scrisoarea adresată preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoare care conţine 4 obiective urmărite de Marea Britanie pentru a rămâne în interiorul Uniunii Europene....
10 noiembrie, 2015
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere Guvernului să negocieze cu delegația FMI, care va sosi marți în România, reducerea fiscalității pe muncă și măsuri pentru susținerea creșterii din sectorul privat, de exemplu scutiri de impozit pe...
20 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: