BBC: Rusia construieşte o bază aeriană operaţională în Siria
Recentele acţiuni întreprinse de Rusia în Siria indică Statelor Unite faptul că Mosova intenţionează să pună bazele unei baze operaţionale aeriene în apropiere de localitatea

Preşedintele Barack Obama a cerut administraţiei sale să pregătească primirea a cel puţin 10.000 de refugiaţi sirieni pe parcursul anului 2015. Anunţul, care reprezintă primul
Armamentul şi trupele ruseşti despre care se ştie că au ajuns în Siria pentru a ajuta regimul lui Bashar al-Assad par să fi ajuns după
Idei şi puncte cheie: Patru ani şi jumătate de inacţiune în faţa unei tragedii umane de proporţii uriaşe sunt prea mulţi ca să rămână „nepedepsiţi”
Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a anunţat miercuri că experţi militari ruşi se află în Siria. Este, potrivit Reuters, prima confirmare oficială a implicării
Presa britanică oferă marţi detalii ample ale unei operaţiuni, desfăşurate în august, care a avut drept obiectiv eliminarea a doi luptători ai Statului Islamic- ambii