Sindicatul ANAF își iubește și își apără nevoile. Și neamul
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe (FNSF) a reacționat vehement la anunțul făcut la începutul săptămânii de către ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, potrivit căruia

Asociația INACO – Inițiativa pentru competitivitate lansează vineri proiectul ”Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă”, asociația invitând la conferința de lansare patronate, sindicate și
Compania Ryanair ar putea fi afectată de cea mai mare grevă din istoria sa, la sfârşitul acestei luni. Liderii sindicatelor europene Ryanair cer, de mai
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl acuză pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de „dezinformare prin omisiune” în cazul morţii lui Stan Mustaţă, anunță
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că a depus o plângere penală împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe motiv că acesta ar fi
Sindicaliștii din Apărare au declanșat protestele, nemulțumiți că acest domeniu se prăbușește, deși România alocă 2% din PIB pentru Armată. Ei cer, în primul rând,