sindicate

“Angajații din educație intră în grevă generală!”, anunță printr-un comunicat cele trei mari organizații sindicale din domeniu – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” -, care au...
15 mai, 2023
Premierul Nicolae Ciucă le-a promis sindicaliștilor, în ședința Consiliului Tripartit desfășurată luni, modificarea așa-numitei ordonanțe a austerității, după ce organizații din învățământ, sănătate și administrație locală au amenințat cu greve dacă nu se renunță la înghețarea salariilor și...
24 aprilie, 2023
Federația Sindicatelor din Educație (FSE) Spiru Haret a propus marți, la dezbaterea din Camera Deputaților a proiectului legii învățământului preuniversitar, câteva noi măsuri, elaborate după cazurile de violență înregistrate recent în școli. Printre acestea se numără reintroducerea exmatriculării...
11 aprilie, 2023
Circa 450.000 de oameni manifestau marți seară numai la Paris, în cea de-a 10-a zi de proteste, conform sidicatului CGT. În total, 516.000 de oameni manifestau marţi, în întreaga Franţă, la ora locală 17.00 (18.00, ora României), potrivit...
28 martie, 2023
Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări, se arată într-un comunicat remis,...
24 noiembrie, 2022
Creșterile salariale au accelerat în șase economii importante din zona euro, inclusiv Germania și Franța, potrivit unui nou instrument de urmărire a salariilor, bazat pe date în timp real din anunțurile de locuri de muncă postate online, transmite...
10 noiembrie, 2022

Angajații din educație intră în grevă generală

“Angajații din educație intră în grevă generală!”, anunță printr-un comunicat cele trei mari organizații sindicale din domeniu – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor

Angajații din educație intră în grevă generală

“Angajații din educație intră în grevă generală!”, anunță printr-un comunicat cele trei mari organizații sindicale din domeniu – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: