senat

Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi o abţinere. Moţiunea a fost depusă...
10 aprilie, 2018
Un proiect de lege prin care comercianților li se va interzice să amplaseze la vedere țigările aflate la vânzare se află în pregătire la Senat. Proiectul este deja lucrat de ONG-ul Ramonei Brad – “2035 România fără tutun”,...
27 martie, 2018
Deputaţii membri în Comisia juridică au respins marți cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor la Legea ANI iniţiate de social-democratul Florin Iordache. Proiectul urmează să fie votat din nou de deputați, apoi de senatori,...
27 martie, 2018
Senatul a adoptat, luni, modificările la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor Legea şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM. Senatul fiind camera decizională în acest caz, legile pleacă la promulgare. Cea...
26 martie, 2018
Senatul a adoptat luni propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Prin documentul adoptat luni, instituţia de învăţământ înființată în anul 2012, la inițiativa lui Gabriel Oprea, se...
12 martie, 2018
Senatul a aprobat, luni, proiectul de lege prin care dobânda anuală efectivă (DAE) este limitată la de 2,5 ori dobânda legală (2,25% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum. Senatorii au...
26 februarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: