SUA se pregătesc de o posibilă intervenție în Siria
Pentagonul a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare în această ţară, sugerează secretarul american al Apărării, Chuck Hagel. Preşedintele

Autorităţile Federaţiei Ruse au folosit postul public Vocea Rusiei de la Moscova pentru a se amesteca în treburile interne ale României cu „elemente de incitare
Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, nu a fost colaborator al fosei poliţii politice comuniste, dar în tinereţe a dat informaţii Securităţii sub nume
Guvernul organizează concurs pentru ocuparea posturilor de preşedinte şi vicepreşedinte la Institutul pentru Studirea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi impune candidaţilor, printre condiţii, să declare pe
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, consideră că economia mondială nu mai este „pe marginea prăpastiei”, cu semne de stabilizare în zona euro şi SUA,
Președintele Traian Băsescu va discuta luni, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Andres Fogh Rasmussen, posibilitatea ca România să cumpere avioane multirol împreună cu