rusia

Cele 287 de camioane cu ajutor umanitar rus, plecate marţi dintr-o suburbie a Moscovei au fost obligate să se oprească miercuri din cauza faptului că nu s-a ajuns la un consens asupra traseului acestora de la graniţa ucraineană...
14 august, 2014
Producătorii de piersici şi nectarine din UE vor fi sprijiniţi de Uniunea Europeană, după ce Rusia a interzis importurile de produse alimentare, fructe şi legume din UE, săptămâna trecută. Comisia va plăti cultivatorilor 10% din producţia care va...
12 august, 2014
Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a confirmat marţi, pentru publicaţia americană Financial Times, că proiectul South Stream rămâne blocat până la finalizarea anchetei europene care vizează încălcarea dreptului comunitar în materia acordării de contracte companiilor locale şi ruseşti. Pe...
12 august, 2014
UPDATE 13.40 Ucraina nu va lăsa „convoiul umanitar” rus să intre pe teritoriul său, a anunţat marţi adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale din Ucraina, citat de AFP. „Nu considerăm posibilă deplasarea coloanelor ruse pe teritoriul Ucrainei. Această încărcătură ar...
12 august, 2014
Ucraina şi Rusia au căzut de acord, luni, ca un convoi umanitar al Crucii Roşii să intre în Lugansk, unul dintre ultimele fortăreţe ale rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei. Oficialii de la Kremlin au anunţat luni, potrivit BBC,...
11 august, 2014
Forţele armate ucrainene au anunţat luni că sunt pregătite pentru „faza finală” a recuceririi oraşului Doneţk din mâinile separatiştilor pro-ruşi, după ce a obţinut o serie de victorii care au dus la izolarea oraşului şi separarea lui de...
11 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: