Unde au ajuns importurile UE din Rusia după 2 ani de război
Schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu Rusia s-au prăbușit, așa cum era de așteptat, după invadarea Ucrainei și impunerea restricțiilor la importuri și exporturi. Valorile

Criza Uniunii Europene – chiar și aflată pe buza stagflației și cu o industrie care nu reușește să-și revină – e cu totul alta decât
Un atac la scară largă cu drone a fost lansat de Serviciul de securitate SBU şi forţele armate ucrainene asupra poziţiilor militare ruse din Crimeea,
Oficiali occidentali au declarat joi că rapoartele preliminare ale serviciilor naționale de informații indică drept cauză a prăbușirii avionului în care se afla Evgheni Prigojin
UPDATE: Experți în domeniul investigării accidentelor aviatice au declarat pentru ziarul rus Kommersant că imaginile cu resturile avionului prăbușit al lui Evgheni Prigojin indică drept cauză
Liderii BRICS analizează regulile pentru admiterea de noi membri în organizația țărilor în curs de dezvoltare la summitul de la Johannesburg, chiar dacă divergențele asupra