rusia

Marea Britanie acuză Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU) că a organizat și coordonat o serie de atacuri cibernetice care au avut ca scop subminarea democraţiilor occidentale. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) își exprimă solidaritatea cu Marea Britanie și Irlanda...
4 octombrie, 2018
State din cadrul Uniunii Europene au ajuns la un acord cu Rusia şi China pentru implementarea unui sistem special de plăţi care să faciliteze relaţiile comerciale cu Iranul, în încercarea de salvare a Acordului nuclear contestat de Statele...
25 septembrie, 2018
Puncte cheie: Cu ocazia vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Casa Albă, liderul american Donald Trump a anunţat că „analizează foarte serios” propunerea Poloniei de a înfiinţa pe teritoriul acestei ţări fost comuniste o bază militară americană; Putem...
20 septembrie, 2018
Rusia a acuzat marți Israel de acțiuni provocatoare și a amenințat cu represalii după ce Moscova a anunțat că aviația israeliană a provocat, indirect, doborârea unui avion miliar al armatei ruse în Siria. Ministrul Apărării din Rusia, anunță...
18 septembrie, 2018
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a sosit luni în Macedonia, unde a avertizat că Rusia încearcă să se amestece într-un referendum organizat pentru schimbarea numelui ţării balcanice şi deschiderea negocierilor pentru aderarea la NATO şi UE, relatează...
17 septembrie, 2018
Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei, atât timp cât nu există progrese în procesul de pace din estul Ucrainei. „Nu avem în vedere ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei atât timp...
16 septembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: