rusia

Statele Unite și Rusia au anunțat vineri, aproape concomitent, retragerea din tratatul de dezarmare nucleară INF, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă că a desființat acordul semnat de părți în 1987. Primul anunț a aparținut Rusiei: „În 2 august...
2 august, 2019
Rusia şi Iranul au semnat un protocol de cooperare militară care include posibilitatea efectuării de exerciţii navale comune în Strâmtoarea Hormuz, în contextul tensiunilor cu Statele Unite şi Marea Britanie, anunță Mediafax. „Statul Major al armatei iraniene şi...
31 iulie, 2019
Aproximativ 300 de persoane au fost arestate sâmbătă, la Moscova, în timp ce participau la un miting împotriva regimului lui Vladimir Putin. Arestările au loc după ce poliţia rusă a făcut vineri mai multe descinderi la sediile de...
27 iulie, 2019
Autoritățile române au interceptat pe Dunăre un transport rusesc de armament către Serbia și au confiscat echipamentul militar, întrucât nu acesta nu este însoțit de licența impusă prin legislația europeană, scrie Digi24. Potrivit presei sârbe, Belgradul aștepta 30...
26 iulie, 2019
Rusia a anunțat joi că a decis interzicerea activităților Atlantic Council, un think-tank condus până de curând de către ambasadorul Statelor Unite la Moscova, Jon Huntsman (foto). Procurorul General al Rusiei a prezentat activitatea ONG-ului ca fiind una...
26 iulie, 2019
UPDATE: Potrivit televiziunii de stat Rossiya-24, care citează proprietarul vasului, marinarii ruși au fost lăsați să plece și se află deja în drum spre casă, scrie The New York Times.  UPDATE: Moscova investighează circumstanţele deciziei Ucrainei privind reţinerea...
25 iulie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: