Guvernul anunță a 3-a rectificare bugetară – decont pentru frații Micula și pentru a salva ROMATSA
Guvernul a decis plata imediată a 278 de milioane de euro către frații Micula. Aceștia dețin titlu executoriu pe pachete de acțiuni la companii de

UPDATE: Greva este legală Instanța a respins ca neîntemeiată contestația depusă de Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian — ROMATSA și ahotărât
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, va intra în grevă generală de marţi, ora 9.00, pe fondul nemulţumirilor referitoare la
Angajaţii Romatsa vor declanşa greva generală în 30 mai, pe termen nelimitat, începând cu ora 9.00, a declarat joi, pentru News.ro, liderul Sindicatului Serviciilor de
ROMATSA a obţinut la un tribunal din Belgia o decizie favorabilă la contestaţia depusă împotriva executării silite de către fraţii Micula a veniturilor pe care
Intrarea angajaţilor ROMATSA în grevă generală de la 1 septembrie este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă. Administraţia