romania

România a pierdut 10 poziţii în topul mondial al competitivităţii, potrivit „Raportului Competitivităţii Globale 2011-2012”, publicat, miercuri, de Forumul Economic Mondial (WEF). În ediţia din acest an, România ocupă locul 77, în scădere cu zece poziţii faţă de...
7 septembrie, 2011
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei /CoE/, Thomas Hammarberg, îndeamnă Lituania, Polonia şi România să-şi clarifice rolurile în cadrul programului CIA de ‘detenţie şi tortură în secret’ împotriva suspecţilor de terorism, transmite luni Associated Press. Responsabilul CoE...
5 septembrie, 2011
Ministerul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, își menține opinia negativă privind aderarea României şi a Bulgariei la spațiul Schengen, relatează agenția bulgară Novinite,citată de Mediafax. „În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul...
4 septembrie, 2011
Datoria publică a României a ajuns, la 30 iunie 2011, la circa 214,02 miliarde lei, respectiv 50,547 miliarde euro la un curs de 4,2341 lei/euro, în creştere cu peste 14 miliarde de lei comparativ cu sfârşitul lunii mai...
1 septembrie, 2011
Am revenit în țară cu oarece temeri că voi avea nevoie de câteva zile pentru acomodarea cu plaiurile natale. Nu a fost așa. În decurs de 24 de ore, stressul cotidian a revenit scurt, pe sistemul ”ce vrăji...
28 august, 2011
România a fost suspendată oficial de la posibilitatea vânzării certificatelor de emisii de carbon, după ce Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto a comunicat, în şedinţă publică, decizia finală referitoare la neconformităţile identificate la nivelul Inventarului...
28 august, 2011

Înapoi din vacanță. Ce repede se face trecerea la România

Am revenit în țară cu oarece temeri că voi avea nevoie de câteva zile pentru acomodarea cu plaiurile natale. Nu a fost așa. În decurs de 24 de ore, stressul cotidian a revenit scurt, pe sistemul ”ce vrăji a mai făcut banca mea”

Înapoi din vacanță. Ce repede se face trecerea la România

Am revenit în țară cu oarece temeri că voi avea nevoie de câteva zile pentru acomodarea cu plaiurile natale. Nu a fost așa. În decurs de 24 de ore, stressul cotidian a revenit scurt, pe sistemul ”ce vrăji a mai făcut banca mea”

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: