romania

Contrar obstinaţiei cu care se face referire la alimente, preţuri, ordine publică sau învăţământ, principala ameninţare pentru nivelul de trai o reprezintă starea deplorabilă a sectorului sanitar. Subfinanţat şi depopulat în ritm accelerat de specialişti, acesta afectează nu...
17 februarie, 2013
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu, la Vatican, în biblioteca privată a suveranului pontif. Primirea lui Băsescu de către Papă a avut loc deşi Suvernaul Pontif îşi anunţase, în 11 februarie,...
15 februarie, 2013
În drumul ei spre implementarea unui model de creștere sustenabil, România trebuie să țină cont, dincolo de media europeană, de specificul diferit al țărilor care compun Uniunea și de abordările care s-au dovedit a fi de succes. Or,...
15 februarie, 2013
O companie franceză a ştiut de la început că produsul pecare îl vindea pe post de carne de vită era, de fapt, carne de cal, a spus, joi, ministrul francez al consumatorilor, Benoit Hamon. El a cerut sancţiuni...
15 februarie, 2013
România a implementat în totalitate doar trei din cele 20 de recomandări ce îi fuseseră făcute de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) în raportul întocmit în 2010 de acest organism al Consiliului Europei, după cea de-a treia rundă...
14 februarie, 2013
Creșterea economică de 0,2% înregistrată de România în anul 2012 apare drept cantitate neglijabilă, pierdută în marja de eroare, trei factori interni și externi cauzând diferențele mari între prognozele Guvernului de atunci și rezultatul înregistrat la final. ”0,2%...
14 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: