romania

Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt (foto), a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că este încrezător că partenerii români vor renunța la campaniile împotriva corporațiilor și se vor concentra pe interesele comune. De asemenea, diplomatul a precizat că...
21 aprilie, 2017
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, este convins că România va avea succes în încercarea de a consolida mecanismele de garantare a independenței justiției, care va asigura în continuare succesul luptei anticorupție. Iar pentru eforturile sale, România va fi...
20 aprilie, 2017
Nu mai puțin de 18 exerciții militare internaționale se vor desfasura între iunie și august în România și în regiunea Mării Negre, anunță HotNews.ro, care citează un răspuns al MApN la o solicitare a redacției. La aceste exerciții...
20 aprilie, 2017
Șeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă (foto), a anunțat joi într-o conferință de presă că România intenționează să cumpere rachete americane Patriot, anunță agenția Mediafax. Secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, a afirmat că s-a trimis o...
20 aprilie, 2017
Ce importă România din UE și de la cine? Schimburile cu țările din UE au fost în anul trecut de circa 43 miliarde de euro la export (75% din total exporturi) și aproape 52 miliarde euro la import...
18 aprilie, 2017
The Government approved on Wednesday the general strategy of decentralization, comprising the responsibilities that could be transferred to the local authorities and describing the way that the transfer will take place. Timetable Over the next three months, the...
17 aprilie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: