romania

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova (foto), a criticat în briefingul de presă de joi planurile SUA privind desfăşurarea inclusiv în România a unei părţi din unităţile militare americane retrase din Germania şi...
14 august, 2020
România s-a situat în luna iunie 2020 pe locul 5 din coadă între țările membre UE în ceea ce privește nivelul producției industriale raportat la aceeași lună din anul precedent. Cu -14,3%, ne-am situat imediat sub media Zonei...
13 august, 2020
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti-Covid-19 pentru România, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă. „Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut...
9 august, 2020
România a trimis sâmbătă aproximativ opt tone de materiale medicale în Liban, cu două aeronave care au pleacat de la Baza 90 Otopeni. Cu această ocazie, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis din nou condoleanţe poporului libanez....
8 august, 2020
Judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost incluse de autorităţile din Germania pe lista zonelor de risc, iar persoanele care intră în ţară din aceste zone, indiferent de cetăţenie, trebuie să prezinte test negativ...
8 august, 2020
Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat acordarea subvenției directe acordată de România, în valoare de aproximativ 4,8 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro), Aeroportului Timișoara. Măsura urmărește să compenseze pagubele suferite de aeroport ca...
6 august, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: