Turcia ameninţă cu intervenţia militară în Irak
Populația kurdă din Irak a votat în proporţie covârşitoare pentru independenţa provinciei lor, arată primele rezultate parţiale ale referendumului organizat luni în zonele din nordul

După numărarea a 89,7% din voturi, comisia electorală din Bulgaria a anunțat luni dimineața următoarele rezultate la alegerile parlamentare desfășurate duminică: GERB 32,58%, PSB 26,8%,
După numărarea a 98% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a obţinut, la Camera Deputaţilor, 45,95% din voturi, urmat de PNL-19,89% şi USR-8,43%,
Partidul Rusia Unită, al lui Vladimir Putin, a câștigat detașat alegerile legislative de duminică, cu 54,3% din voturi, după verificarea a aproape 90% din buletinele
În doar două zile de la lansare, Ministerul Finanțelor Publice a ajuns la un număr record de cumpărători de titluri de stat Fidelis Centenar, aproape
UPDATE 11.30: Francul elvețian, considerat ca o valoare de refugiu, a atins cel mai ridicat nivel în raport cu moneda euro de după luna august