Ministrul Muncii – despre lupta administrației de a nu fi interconectate bazele de date
Cea mai mare provocare în administraţie este să pui instituţiile să interconecteze bazele de date. „Energia pe care o investesc oamenii din sistem în a-ţi

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii vor fi conectate, de
De la 1 aprilie, când expiră termenul pentru transmiterea la Registrul de Evidenţă a Salariaţilor a contractelor modificate, Inspecția Muncii demarează controalele pe acest subiect. Angajatorii
Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul de Hotărâre privind registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), una dintre prevederi vizând perioada pe care
Antreprenorii şi investitorii au nevoie de trei tipuri de informații în plus în Registrul general de evidență al salariaților – REVISAL, pentru „a lua hotărâri strategice,
The Romanian Local Investors Employers – PIAROM calls on the authorities to quickly adopt concrete supportive measures for involving the private capital in the technical