reuniune

Premieri și alți oficiali din 14 state ale Uniunii Europene și din Croația reunite în Grupul Prietenii Coeziunii s-au întâlnit vineri la București, alături de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și au cerut mai-marilor UE să nu...
1 iunie, 2012
„Am stabilit că pot fi folosite fondurile europene neangajate ca garanţie pentru obţinerea de credite bancare în vederea dezvoltării sau apariţiei de IMM-uri. Cred că este una din cele mai importante decizii anticriză – aceea de a implica...
31 ianuarie, 2012
Timp de decenii rolul Germaniei în Europa a fost acela de a asigura banii, nu conducerea, şi având în vedere amintirile legate de războaiele mondiale, europenii au fost precauţi în privinţa unei dominaţii germane, la fel şi germanii...
24 octombrie, 2011
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel au decis, duminică, la Berlin, să ia măsuri pentru recalitalizarea băncilor europene, francezul ridicând, însă, şi problema aplicării unor politici fiscale şi economice comune în zona euro. După o...
9 octombrie, 2011
Reuniune de urgenţă a zonei euro, vineri, la Bruxelles. Lideri din cele 17 ţări din zona euro s-ar putea întâlni, vineri, la Bruxelles, pentru a încerca să calmeze pieţele internaţionale, după rezultatele “testelor de stres” ale băncilor europene....
13 iulie, 2011
Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a liderilor ţărilor din UE pentru a discuta despre cel de-al doilea pachet de ajutor extern pentru Grecia şi despre consecinţele pe care...
11 iulie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: