retrogradare

Agenția de rating Fitch a retrogradat marți ratingul de credit al guvernului SUA, în ciuda rezolvării crizei ridicării plafonului datoriei suverane în urmă cu două luni. Decizia a atras un răspuns nervos din partea Casei Albe și i-a...
2 august, 2023
România și Columbia se află pe lista S&P a circa 119 de entități care riscă să devină ”îngeri căzuți”, respectiv al căror rating ar putea fi retrogradat în perioada următoare la ”junk”, a declarat pentru Reuters Alexandra Dimitrijevic,...
8 octombrie, 2020
Moody’s Investors Service a retrogradat miercuri ratingul de țară al Chinei, pentru prima dată după 1989, și îi atrage atenția asupra riscurilor deteriorării solidității financiare și creșterii datoriei publice, scrie Reuters. Ratingul de țară al Chinei a fost...
24 mai, 2017
Moody’s a retrogradat la negativ, de la stabil, ratingul suveran al Marii Britanii, din cauza incertitudinii declanșate după votarea Brexitului. „În cei câțiva ani în care Marea Britanie va trebui să-și renegocieze relațiile comerciale cu UE, Moody’s se...
25 iunie, 2016
Comisarul-şef Lucian Diniţă a fost eliberat miercuri din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, începând cu data de 30 aprilie comisarul-şef va îndeplini...
30 aprilie, 2014
Uniunea Europeană a pierdut vineri o treaptă în ratingul de credit pe termen lung acordat de Standard & Poor’s (S&P), coborând de la AAA, la AA+, din cauza slăbirii coeziunii blocului comunitar și deteriorării profilului său financiar, scrie...
20 decembrie, 2013

Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis

Comisarul-şef Lucian Diniţă a fost eliberat miercuri din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Prin dispoziţie a inspectorului

Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis

Comisarul-şef Lucian Diniţă a fost eliberat miercuri din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Prin dispoziţie a inspectorului

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: