Alexandru Rafila: Copiii trebuie să iasă, să se joace, să alerge. 15 mai – o dată rezonabilă
Copiii trebuie să iasă, să se joace, să alerge, iar probabil că data de 15 mai este o dată rezonabilă pentru relaxarea unoe restricții în

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, în contextul pandemiei de coronavirus, că o eventuală relaxare a măsurilor impuse ar putea apărea după
Guvernele din întreaga lume au reacționat la amenințarea coronavirus cu măsuri fără precedent în ceea ce privește limitarea drepturilor cetățenilor, cu scopul de a limita
Autoritățile au stabilit sâmbătă, prin Ordonanța militară nr. 7, intrarea în carantină a localității Țăndărei. De asemenea, au fost introduse noi măsuri vizând fluidizarea transportului
Dacă statele se grăbesc să ridice restricţiile impuse pentru combaterea răspândirii Covid – 19, virusul s-ar putea reactiva, iar impactul economic ar putea fi mai
România se apropie cu pași repezi de numărul de 2000 de confirmați pozitiv ca infectati cu Covid, lucru care înseamnă activarea scenariului 4 de reacție